Bine ati venit pe site-ul meu! You're Welcome As My Guest ! ! Nicolae Ceausescu  

Generalul Constantin Lucescu: În 1989 a fost o lovitură de stat regizată în afară şi realizată de români
Cartea interviu scrisă de colegul nostrum Ciprian Traian Sturzu în care personajul principal este generalul în rezervã Constantin Lucescu, avocatul din oficiu al soţilor Ceauşescu, în procesul de la Târgovilte, ,,Adevărul minciunii”, a fost lansat joi, la Teatrul Naţional din Caracal, în prezenţa unui public numeros, din care au făcut parte oameni de cultură, dascăli şi oameni politici. 

Printre cei care au participat la eveniment s-au numărat consilieri locali ai PSD, PDL şi PNL, primarul municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, liderii PNL Olt, Ioan Ciugulea şi al organizaţiei municipale din Caracal, Şerban Cernat. Generalul Constantin Lucescu, avocatul din oficiu al cuplului Ceauşescu, în procesul de la Târgovişte, din decembrie 1989, a decis sã spunã prin interviul fluviu acordat ziaristului Ciprian Traian Sturzu, adevãrul despre ceea ce s-a întâmplat în acele momente de cotitură pentru societatea românească. Atât în interviul publicat în volumul ,, MINCIUNA ADEVĂRULUI”, cât şi în rspunsurile oferite la întrebările adresate de participanţii la eveniment, generalul în rezervă Constantin Lucescu a susţinut că, în 1989, ceea ce a rămas în istorie drept o revoluţie populară, opera exclusivă a poporului roman, sătul de restricţiile unui regim totalitar, a fost de fapt o lovitură de stat, regizată în afara ţării şi transpusă în practică de români. ,,Nu a fost un process, ci un simulacru. Nu se poate vorbi despre un process atâta timp cât nu a existat un rechizitoriu”, a afirmat fostul avocat în cel mai mediatizat şi important proces, cu implicaţii majore asupra României. 

Gen. Lucescu a susţinut că ,, Dosarul procesului soţilor Ceauşescu poartă nr.1 din 1990 iar în rechizitoriul care a stat la baza condamnării la moarte a fostei familii prezidenţiale au fost invocate revolte din primăvara primului an de libertate. Omul care a rămas în memoria publică mai degrabă drept cel de-al doilea procuror din dosar decât de avocat al cuplului Ceauşescu, a justificat coportamentul său din acele momente extreme de controversate. Generalul a susţinut că a fost adus la Bucureşti cu o misiune neprecizată şi că abia când a ajuns la Târgovişte şi l-a zărit pe fostul şef al statului a aflat ce rol trebuia să joace. 

Lucescu a mărturisit că sub presiunea celor care ajunseseră să decidă în acele zile dar şi a opiniei publice nu a avut curajul şi tăria de character de a refuza să ia parte la ceea ce a susţinut că a fost un simulacru de proces. ,,Dacă atunci nu am vut curajul să refuz participarea la acel simulacru de process, acum nu am dreptul să tac şi să las nişte persoane să truncheze adevărul acelor momente deosebit de importante”, a susţinut Lucescu. Prin mărturisirile făcute în acest volum, generalul încearcă să se împace cu propria a conştinţă, grav afectate prin trăirile de acum 21 de ani, chiar dacă, spre deosebire de aproape 80% din participanţii la process, membri ai copletului de judecată sau nu, el nu a suferit tulburări psihice, mai rave sau mai puţin grave. 

Constantin Lucescu a afirmat, răspunzând unei întrebări adresate de participanţi, că înr-I societate normală, după participarea la ceea ce a catalogat a fi o crimă, ar fi fost acuzat de complicitate la crimă. Chiar dacă a făcut-o, la vremea respectivă, fără să conştientizeze participarea sa la devărata dimensiune. Prin răspunsurile oferite la întrebări, fostul avocat al soţilor Ceauşescu a făcut mai multe dezvăluiri ce au caracter de declaraţii document. Potrivit acestuia, Ion Iliescu a cerut completului să judece familia prezidenţială conform Codului Penal, acesta opunându-se condamnării lor la moarte. 


Nu la fel au solicitat atunci alte persoane importante în primele zile de liberatate, prinre care Silviu Brucan şi Petre Roman. Scrisă într-o notă aparte, ce îmbină sobrietatea informaţiilor cu stilul pamfletar, curgerea lină a mărturisirilor acelor momente cu inserţiile de urmări ale deciziilor şi trăirilor de acum 21 de ani ale intervievatului, cartea te ţine captiv până la ultimele rânduri. Dezvăluirilor inedite, care te pun pe gânduri, îl face pe cititor să creadă că lecturează un roman poliţist, scris de un mare reprezentant al geniului. Personajul principal al volumului ,, MINCIUNA ADEVĂRULUIsusţine că dezvăluirile făcute pot constitui antitezã celor susţinute în cărţile apărute până acum despre evenimentele din 89 de Grigore Cartianu sau Alex Stoenescu, persoane care vorbesc despre acele momente fără a fi participanţi direcţi la ele.

"Marginalizatu'" Ion Iliescu impreuna cu Nicolae Ceausescu, in spatea lui Ceausescu Elena 

Recent Posts

Valentin Ceausescu: “un grup de comunisti care se opuneau tatalui meu sau cautau sa obtina castiguri personale a conspirat pentru a prelua puterea, sub acoperirea protestelor, folosind armata pentru a declansa haosul sangeros in tara, inainte de a se prezenta drept “Frontul Salvarii Nationale”.

Ion Iliescu la varsta de 8 ani impreuna cu Maria si Alexandru Iliescu 1938 

Ion Iliescu impreuna cu Nicolae Ceausescu 1977 

Ion Iliescu impreuna cu Elena Ceausescu 1977 

Ion Iliescu in limuzina prezidentiala impreuna cu Elena si Nicolae Ceausescu 1978 

 Nicolae Ceausescu Helmut Kohl 1984 Germania Bonn

Victor Stanculescu: in spatele meu la Ministerul Apararii a actionat un grup filorus, care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiaulichidati.

Stanculescu a marturisit ca, indiferent daca ar parea ilogic, a ramas cu credinta ca generalul Militaru a vrut sa-l lichideze inclusiv pe el in ziua in care s-a deplasat cu elicopterul la Garnizoana Targoviste impreuna cu membrii completului care i-au “judecat” pe Ceausesti, intrucat ofiterii din localitate primisera ordin sa traga intr-un elicopter care va veni “sa-l salveze pe Ceausescu”.

Un zambet pe 16 mm Stanculescu l-a nominalizat drept om al rusilor si pe generalul Vasile Ionel, pe care presedintele Ion Iliescu l-a numit consilierul prezidential la Cotroceni. Despre Vasile Ionel, autorul a relatat ca acesta avea o amanta rusoaica in perioada cand era seful Canalului unde comunistii ii trimiteau la munca silnica pe toti opozantii regimului.

Fostul general confirma si episodul din dimineata zilei de 23 decembrie 1989, cand Ion Iliescu si echipa sa au venit la MApN de unde a luat legatura cu Moscova pentru a cere instructiuni. Precum si faptul ca a fost insarcinat cu organizarea procesului Ceausestilor, in legatura cu care Silviu Brucan, Gelu Voican si Ion Iliescu i-au cerut sa-i suprime pe Elena si Nicolae Ceausescu.

Victor Stanculescu nu si-a ascuns parerea ca inclusiv in spatele sau la Ministerul Apararii a actionat un grup filorus, care a urmarit crearea tuturor conditiilor pentru ca toata lumea sa fie convinsa ca Ceausestii trebuiau lichidati, si ca decizia in acest sens a venit de pe doua fronturi care au lucrat combinat: din partea GRU (serviciul secret al armatei sovietice) si KGB (securitatea rusilor).

Stanculescu nu a ascuns ca tot ce i s-a intamplat lui rau in anii ce au urmat Revolutiei -inclusiv dosarele penale in care a fost condamnat – s-a datorat conflictului mocnit pe care l-a avut cu Ion Iliescu. Si ca acesta din urma este cel care l-a eliminat atat pe el, cat si pe Petre Roman. Finalul marturisirilor lui Stanculescu se incheie astfel: “In septembrie parca m-am intalnit cu Ion Iliescu si i-am spus ce aveam pe suflet, pentru ca tot ce s-a intamplat cu mine vine de la el. A avut o singura reactie: un zambet pe 16 mm si… nimic”.

In 22 decembrie 1989 - Ion Iliescu ţinea legătura personal cu cazarma de la Târgovişte, deşi nu deţinea nicio funcţie în statul român.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: După 20 de ani am retrăit momentul dramatic în care personajul principal m-a făcut trădător. Atunci am simţit că am fost între două plutoane de execuţie: cel al fostei puteri şi cel al Revoluţiei. A trebuit să mă rup în două - fizic, psihic, moral şi să decid de care parte să merg. Am ales să merg de partea Revoluţiei"

De ce l-aţi păcălit pe Ceauşescu?

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Trebuia. Dacă spuneam că am dat înapoi, nu mai aveaţi ocazia să vorbiţi cu mine.

Ştiaţi că pleacă din sediul CC atât de repede? Dacă mai rămânea acolo, să zicem, încă o zi, vedea că l-aţi păcălit.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Mi-am dat seama că trebuia să-l scot din joc. I-am spus că a început presiunea în piaţă. „Cred că ar fi bine să ieşiţi din local...". Erau deja în panică, cam cum i-aţi văzut la proces, în film. „Cum să ieşim?" „Chemăm elicopterul sus, pe terasă, vă suiţi şi plecaţi din clădire". Voiam să le rup legătura cu pământul. Dacă-i ridicam în aer, le luam puterea.

De-aia i-aţi ridicat în aer...

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Oricum puteam să-i scot. Prin subsol era un canal care ducea de la Comitetul Central spre Sala Palatului. Neagoe mi-a spus că i-a raportat că nu se poate pe acolo, că e canalul înfundat. Mai era şi o altă variantă, de care eu n-am ştiut, am aflat ulterior - se pregătise varianta ca Eftimescu să-i scoată cu un transportor. Dar eu întâmplător dădusem ordin să plece transportoarele din piaţă. Dacă a vrut Eftimescu să facă mişcarea, pe la 11 şi ceva, n-a mai avut ce să mişte. Eu nu m-am dus la generali să le spun: „Vedeţi, fraţilor, că o să plece şeful". În perioada aia, niciun general n-a ieşit din cameră. N-au mişcat, efectiv.

I-aţi „paralizat" câteva ore atunci...

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Se punea întrebarea dacă ăştia, care erau de două-trei zile acolo, nu vor accepta varianta şi vor spune „nu, noi îl apărăm pe Ceauşescu". Eram unul contra zece, câţi erau acolo... A fost al doilea moment critic. L-am grăbit. Eu i-am dat ordin lui Rus, i‑am spus lui Neagoe să confirme. Că aşa era atunci, trebuia să cheme elicopter Ministerul Apărării şi să confirme Direcţia a V-a a Securităţii. S-a făcut comunicarea. Ei au ieşit, au stat în hol de pe la ora 12 fără zece, tot aşteptau, apoi au ieşit pe sală. Nu mai vine, nu mai vine...

„Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!"

Dar a venit.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Deodată au apărut Manea Mănescu şi Emil Bobu, că merg şi ei. Eu ştiam că vin două elicoptere. Am întrebat pe cei de sus, de la Statul Major al Aviaţiei, care era la etajul 6, dacă se poate ateriza pe acoperiş şi dacă nu sunt antene. Am aflat că nu poate ateriza decât unul, că au curăţat ei câteva antene mai mici, le‑au dat deoparte. Ei (n.red. - soţii Ceauşescu) s-au suit în lift şi s-au ridicat.

Vă amintiţi ultimul dialog pe care l-aţi avut cu Ceauşescu, înainte să plece spre elicopter?

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Am fost despărţiţi. Am raportat că elicopterul a aterizat. „Vă raportez că elicopterul a aterizat, dar numai unul, pentru că al doilea nu mai încape pe terasă". Atunci a zis: „Manea şi Bobu, mergeţi cu mine!".

Nu a fost un „La revedere", ceva?

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!" - atât. Simplu. Foarte milităros.

Stop! Trei zile mai târziu, acel „Să trăiţi, tovarăşe comandant suprem!" suna macabru. În cazarma de la Târgovişte, Ceauşescu nu mai era nici comandant suprem, nici nu prea mai avea cum să trăiască. Stănculescu avea grijă de asta.

Totuşi, aţi ajuns sus, la etajul 6.

Am plecat pe scări, să urc cinci etaje, aşa „şchiop" cum eram.

Cu ghipsul acela imens, de la şold la degetul mic...

Se urcă destul de bine dacă urci două trepte: pui pasul din dreapta cu două trepte sus şi pe urmă vii cu stângul alături, mergi destul de repede. Când am ajuns sus, altă nebunie - se blocase liftul şi ei erau în interior. Trânteau în uşă. Eu am încercat să trag de uşă. Nu se deschidea. În fine, s-a rezolvat din interior. Între timp, ăia pregătiseră masa la geam, că nu aveau scară să iasă pe terasă. Ei au trecut pe lîngă mine, au urcat în elicopter şi... gata.

Unde v-aţi luat la revedere de la ei?

De la lift, practic.

Cum v-aţi asigurat că Ceauşescu, o dată scos din CC, este îndepărtat de putere?

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Acolo am avut un moment mare. Am fost eu „în aer", de data asta. Dacă-i spune lui Maluţan să plece spre Bulgaria, să iasă, că era frontiera cea mai apropiată? Şi de acolo să schimbe? N-am ştiut etapa Snagov. Maluţan i-a raportat generalului Rus şi generalul Rus mi-a raportat mie telefonic că a aterizat la Snagov. Am fost foarte nelămurit - ce se întâmplă la Snagov? Nu era nimic organizat în zonă, paza era subţire. A fost un moment de cumpănă. Eram puţin dezorientat şi eu. I-am spus lui Rus să-i spună lui Maluţan, dacă decolează din nou, să spună ce spune Ceauşescu. Maluţan a raportat tot timpul.

Tovarăşul a vorbit cu primii-secretari de la judeţe şi i-a spus clar lui Maluţan: „Târgovişte! Oţelarii ne vor apăra". Atunci m-am liniştit. Ordinul al doilea l-a dat Rus, nu-mi aparţine mie: „Nu mai zboară nimeni în spaţiul aerian românesc!". Iar lui Maluţan: „Găseşte o soluţie ca să aterizezi, motivează ceva!". Maluţan a aterizat aproape de Boteni, lângă şosea.

De ce nu i-aţi ordonat colonelului Suciu, comandantul de la Boteni, să-i ia acolo? Puteau fi în cazarmă la unu şi ceva, cu cinci ore mai devreme decât la Târgovişte.

Nu ştiam dacă va reuşi Suciu să răspundă la ordin. Dacă e o problemă nepregătită, nu ai elemente... Nu ştiam: va răspunde, nu va răspunde...

De fapt, aveaţi nevoie ca poporul, dar şi Armata să primească o porţie zdravănă de informaţie prin televiziune - „dictatorul", „tiranul", „odiosul", „sinistra" - ca să prindă curaj în direcţia asta. Aveaţi nevoie de propaganda prin Televiziune!

Generalul Victor Atanasie Stănculescu:  Şi Armata se săturase de ordinele date de Ceauşescu, de represiune. Televiziunea a avut un rol important. Când am ajuns la minister, l-am chemat pe Pintilie şi mi-a zis că Televiziunea se poate opri de la ultimul etaj, de la Palatul Telefoanelor din Bucureşti. Am zis că mai bine lăsăm să vadă lumea. A văzut lumea toată, dar a curs şi mult sânge, că au fost multe dezinformări care au dus la pierderi

La ce oră aţi ajuns la sediul MApN?

Generalul Victor Atanasie Stănculescu: Pe la 1.05. L-am întrebat din nou pe Rus care e situaţia în spaţiul aerian, mi-a confirmat din nou că i-a dat ordin lui Maluţan să găsească o soluţie ca să nu intre să aterizeze în Combinatul de Oţeluri Speciale de la Târgovişte. S-a dat drumul la Televiziune. Atunci l-am chemat pe ministrul Telecomunicaţiilor, Pintilie, care era fost general de la Direcţia a V-a. Am avut două treburi cu el. Prima - să taie legăturile de la Securitate, că de-aia a fost Securitatea supărată pe mine. I-am spus: „Taie legăturile de la Securitate! Şi spune-mi de unde se poate opri Televiziunea!" - care începuse.

„Vă raportez într-o jumătate de oră". A plecat, s-a întors, am tăiat legăturile pe la ora 1.20. „Televiziunea se poate decupla de la Palatul Telefoanelor, ultimul etaj". „Bine, lasă atunci Televiziunea să meargă". Între timp mă ocupam să pregătesc ordinul pe care trebuia să-l semnez, cu unităţile. Am avut discuţia în contradictoriu cu Ilie Ceauşescu şi l-am convins să se retragă din biroul ministrului de acolo, să se ducă la el în birou. Am chemat ofiţerul operativ pe minister şi i-am spus: „Bagă-l pe tovarăşul Ilie Ceauşescu în biroul tău de serviciu şi încuie-l acolo!". Încă nu ajunsese Petre Roman.

De ce voiaţi să închideţi Televiziunea? Nu vă ajuta în acţiunea de rupere a lui Ceauşescu de Armată?

Începuseră primele zvonuri. 20 de minute m-a şi agasat. Nu intrase încă în emisie... După aia a intrat Studioul 4. Atunci au început să apară cu bileţele. Pentru asta am vrut s-o tai. După aia am zis „lasă, mai bine să audă lumea".

Apăruse căpitanul Lupoi...

Eu, pe Lupoi, pe Cico Dumitrescu, pe alţii am vrut să-i arestez. Amândoi erau civili, deci nu făceau parte din organizarea ministerului. Am considerat că sunt nişte oameni care n-or să ne ajute să finalizăm mai departe ceea ce aşteptam. Trebuia să văd cine apare şi cine mişcă şi în favoarea cui mişcă.

Din minister, generalul Ilie Ceauşescu discută la telefon cu fratele său Nicolae, care ajunsese la Snagov. Este ultima încercare a lui Ilie Ceauşescu de a-l convinge să pună un guvern prosovietic, cu Ion Iliescu în frunte.N-a spus în prezenţa mea. Discuta cu ataşatul militar sovietic, la minister, când a sunat Ceauşescu de la Snagov.

Eu nu l-am prins, plecase.

„Ce caută Militaru să dea ordine?"

Ce aţi simţit când aţi văzut că, la 14.45, pe televizor apare Lupoi şi spune că noul ministru al Apărării e generalul Militaru?

Înainte de asta a fost Militaru, care a spus: „Mă adresez Armatei, încetaţi cu teroarea, nu mai trageţi!". Când totul era deja închis, era către ora 2.30. Deci, un apel către Armată, care deja primise ordine clare. A fost prima încercare a lui Militaru de a reintra în cărţi.

Îl vedeaţi pentru prima oară în ziua respectivă?

Atunci l-am văzut, da. Când mi-a dat telefon Sergiu Nicolaescu, i-am şi spus: „Ce caută Militaru să dea ordine, să anunţe Armata să se retragă în cazărmi? Asta e misiune militară, el e scos din Armată, nu-l recunoaşte nimeni".

 

Andrei Kemenici: „În timpul procesului, m-a chemat la telefon de trei ori generalul Militaru De fiecare dată, generalul Militaru avea acelaşi mesaj: «Nu e gata? Nu s-a terminat? Spune-le, dom'le, să se grăbească! Să încheie odată cu toate!». În acele momente, nu mai eram atât de sigur că echipa generalului Stănculescu exprimă voinţa Frontului Salvării Naţionale".

xyz

1 - VEZI MAI JOS CONTURILE LUI CEAUSESCU SI 3 VIDEO

2 - Citeste Formarea echipei pentru judecarea Ceauşeştilor

"Ion M. Ioniţă. (Adevarul.ro): Dar aţi avut o lungă relaţie cu Ceauşescu. El v-a promovat.

Ion Iliescu: El m-a şi promovat, aşa este."

La Comisia Senatoriala din 16 decembrie 1994, Ion Iliescu zice cu totul altceva citat:"în noaptea de 22 spre 23 decembrie am aflat că au fost prinşi şi arestaţi într-o unitate din Târgovişte. Din ceea ce ne-a explicat generalul Stănculescu, era o unitate cu efective puţine şi exista temerea comandantului unităţii, în circulaţia aceea de zvonuri de tot felul, că oricând este posibil un atac al unui desant care să-i elibereze pe Ceauşescu".

În cartea „Ceauşescu la Târgovişte" (autor Viorel Domenico), Andrei Kemenici explică mişcările făcute în acele momente. „Am apelat la şefii mei pe linie ierarhică. L-am sunat pe generalul Voinea, comandantul Armatei 1, şi i-am raportat situaţia celor doi. Când a auzit despre ce-i vorba, am fost oarecum repezit. L-am simţit pe omul care nu vrea să se implice într-o asemenea «afacere» şi mi-a dat numărul direct unde-l pot găsi pe Stănculescu. L-am sunat pe generalul Stănculescu, dar mi-a răspuns generalul Militaru! Nu i-am spus despre ce-i vorba şi l-am cerut pe Stănculescu. Acesta, calm, de parcă nu i-aş fi spus o noutate - dramatică pentru mine - mi-a zis: «Bine. Ţine-i acolo şi mai luăm legătura. Oricum, păstrează secretul absolut, să nu afle nimeni. Dar nimeni! Reţine-i cu orice risc!»".

Ştafeta e preluată de Ion Ţecu, maior la UM 01417 şi mâna dreaptă a lui Kemenici în decembrie 1989. Cei doi se contrazic la amănunte, dar au un mesaj comun pe fondul problemei.

„După ce i-am adus pe Ceauşeşti în cazarmă, am sunat imediat la Bucureşti. Acolo nu vroiau să audă. Noi eram subordonaţi Armatei. Sunam la comandantul Armatei 1, generalul Voinea, care între timp a murit. Dar nu-l găseam pe Voinea, că era cu Petre Roman la Televiziune, când îl îmboldea Roman ce să spună la microfon. Noi nu ne-am uitat la televizor tot timpul, dar când am deschis, am văzut că e acolo. Cineva - generalul Popa, locţiitor - ne-a dat telefonul lui Stănculescu. Iar din momentul respectiv, numai Stănculescu a comunicat cu noi. De cele mai multe ori, dânsul ne suna. Erau telefoane operative", ne-a declarat Ţecu.

Primul telefon al lui Ion Iliescu

Când ofiţerii de la Târgovişte au luat legătura cu generalul Stănculescu, ceasul arăta ora 19.30. Ceauşeştii se aflau în cazarmă de aproape o oră.

Kemenici continuă: „Nu după mult timp de la discuţia cu Stănculescu, când noi ne gândeam cum să organizăm dezinformarea, de la Bucureşti sună Ion Iliescu. Mă întreabă dacă e adevărat ce i-a zis Stănculescu şi-mi spune: «Îi ţineţi până trimitem noi pe cineva
să-i ia de acolo!».
Mă gândeam că reţinerea asta ar putea dura câteva ore. Deci, păstrarea secretului, dezinformarea pe toate căile trebuia pusă în mişcare..."

Al doilea telefon al lui Ion Iliescu

Pericolul cel mare abia se apropia. „După circa o jumătate de oră aflu că, incitate prin difuzoarele instalate în piaţa din faţa Palatului Administrativ, miile de manifestanţi strigau în cor: «Kemenici trădătorul!». Deci, Kemenici îl reţinuse pe Ceauşescu pentru a-l face scăpat. Nu trece mult timp şi aflu că manifestanţii din Piaţă au de gând să pornească spre unitate pentru a-l scoate pe Nicolae Ceauşescu din mâinile lui Kemenici. Atunci, disperat, am pus mâna pe telefon şi am sunat la Bucureşti. Mai întâi la generalul Voinea, care m-a repezit, aşa cum îi era lui firea.

Mi-a dat de înţeles că de această problemă se ocupă exclusiv Stănculescu. Până să formez numărul lui Stănculescu, mă trezesc sunat de Ion Iliescu. I-am spus că este pericol ca manifestanţii să intre în cazarmă şi l-am rugat să se comunice prin Televiziune că cei doi au fost reţinuţi de Armată şi se află sub pază sigură, undeva lângă Târgovişte, şi urmează să fie judecaţi pentru crimele comise. În acelaşi timp, i-am propus să ia legătura cu judeţul şi să-i angajeze pe noii conducători instalaţi la Palatul Administrativ în combaterea ideii că eu aş avea de gând să-i salvez pe Ceauşeşti. Mai mult, i-am sugerat ca prin Radio şi TV să se lanseze un apel de interzicere a intrării revoluţionarilor în cazărmile Armatei, atât timp cât Armata este de partea Revoluţiei, pentru că altfel militarii vor trage. Mi-a promis că mă va sprijini în acest sens".

Mai departe, colonelul Kemenici a rămas în legătură strânsă cu generalul Stănculescu. „L-am sunat iarăşi pe Stănculescu, raportându-i situaţia şi cerându-i expres să trimită urgent forţele necesare pentru a-i lua din unitate pe cei doi. Răspunsul acestuia a fost dezarmant pentru mine: «Blocaţi-i acolo! Răspunzi cu capul de ei. Îi aperi ca pe lumina ochilor şi ţii legătura cu mine. Ai grijă, răspunzi cu capul!». Înaintea acestei discuţii mai avusesem una cu Voinea. Comandantul Armatei I îmi spusese mult mai dur, mult mai tranşant, ţin minte vorbele lui cât voi trăi:

«Bă, colonele, tu nu înţelegi că eşti terminat?! Ori tu, ori el! Din Revoluţia asta nu scăpaţi amândoi! Bagă bine la cap: sau tu, sau el!». Legând cele două discuţii am înţeles despre ce e vorba şi i-am raportat lui Stănculescu: «Tovarăşe general, înainte de a muri ei, murim noi. Nu-i dăm decât morţi!». Iar el: «Da, dacă va fi cazul, recurgeţi la această metodă!». Pentru mine a fost foarte clar, a fost ordin: Ceauşeştii nu trebuie să fie răpiţi, nu trebuie să fie scoşi din unitate decât de către Stănculescu. Oricine altcineva dacă ar fi încercat, trebuia împiedicat".

Kemenici pomeneşte de formula ce avea să devină obsesie în acele zile: „Recurgeţi la metodă!". Altfel spus, lichidaţi-i pe Ceauşeşti! „Accidental", fără procese sau alte „complicaţii".

Andrei Kemenici: “Militaru m-a întrebat odată dacă Ceauşescu n-a încercat să fugă. “Păi, cum să fugă?!” “Păi, ca să termini cu ei…” Înţelegeţi?!


Kemenici evită să spună şi ce mesaj i-a transmis Ion Iliescu, care n-o fi sunat doar aşa, ca să-l întrebe de sănătate. Fostul colonel rememorează însă epilogul acelor întâmplări: „În eventualitatea că revoluţionerii din Târgovişte ar fi pornit spre cazarmă, am scos câteva televizoare pe ferestrele Comandamentului, în aşa fel încât să poată fi urmărit din stradă apelul care urma să fie transmis la sugestia mea. Mesajul meu a fost transmis prin TV cam după vreo jumătate de oră şi cred că s-a luat legătura şi cu Judeţul, întrucât manifestanţii au fost întorşi din drum".
Care a fost motivul pentru care Kemenici a luat decizia de a pleca spre Bucureşti?

Ion Mareş, unul din ofiţerii care participau activ la sistemul de apărare a unităţii: „La 24 decembrie, în jur de 19.00-19.30, după ce am terminat raportul privind acţiunile la care participasem, unul dintre telefoane a sunat strident. În birou eram tot «statul major» al operaţiunii Târgovişte. A răspuns domnul colonel Kemenici. Deodată s-a schimbat la faţă. A închis telefonul şi a rămas puţin pe gânduri, după care a spus: «Ne aşteaptă o nouă noapte grea. Trebuie să facem ceva». Eu l-am întrebat: «Dar ce s-a întâmplat?». S-a uitat lung la mine şi mi-a răspuns: «Vom fi atacaţi cu gaze şi apoi de desant aerian. Vor fi probabil trei avioane cu personal pregătit să acţioneze în asemenea condiţii». Ne-am cutremurat la aflarea acestei veşti. În birou s-a aşternut o linişte de mormânt. Nu ştiam ce să mai spunem. Era mult prea mult pentru noi. Tot domnul Kemenici face primul o propunere: «Am găsit soluţia! Îi ducem la Bucureşti!». Eu am intervenit: «Bine, dar cum?». Kemenici îmi răspunde: «Simplu. Avem tancuri, transportoare. Facem o coloană, îi suim într-un tanc şi nu ne mai oprim cu ei decât la minister»."


Maiorul Ion Mareş a fost martor şi la convorbirea telefonică dintre Kemenici şi Stănculescu. „A pus mâna pe telefon, a format un număr şi a spus: «Domnule general, nu mai rezistăm atacului anunţat. Îi aducem la Bucureşti!». În continuare, domnul colonel Kemenici a răspuns numai cu «Am înţeles... am înţeles...» După terminarea convorbirii, a rămas puţin pe gânduri. Apoi ne-a spus: «Am vorbit cu generalul Stănculescu. Mi-a spus că misiunea spre Bucureşti ar fi o catastrofă. Şi aşa, evenimentele erau scăpate de sub control. Mi-a ordonat să aşteptăm noi ordine de la el». Eu l-am întrebat: «Bine, în acest caz ce facem?». Colonelul Kemenici a răspuns: «Luăm măsuri de apărare, dar pregătim şi acţiunea. La nevoie, apelăm la ea». Am intervenit din nou: «În acest caz, cred că eu trebuie să iau legătura cu comandantul şi cu şeful de Stat Major al apărării antiaeriene». Kemenici a continuat: «Sunt de acord. Tu, Ţecule, cu domnul colonel Dinu pregătiţi cealaltă acţiune. Statul Major să reorganizeze dispozitivul de apărare»".

Audierea preşedintelui  Ion Iliescu

În 16 decembrie 1994 a avut loc audierea preşedintelui  Ion Iliescu de către Comisia Senatorială "Decembrie 1989". La audiere au participat următorii membri ai comisiei: Valentin Gabrielescu, preşedintele comisiei; Mircea Vîlcu; Ilie Plătică-Vidovici; Şerban Săndulescu; Gheorghe Răboacă; Ioan Pop; Victor Apostolache; Sergiu Nicolaescu; Adrian Popescu-Necşeşt

Citeste aici da click nu rata interviu cu Andrei Kemenici

Victor Stănculescu  „Cum finalizăm judecata?"

„A fost o perioadă când eram şi eu scos din sărite, din mai multe motive. A fost un moment când i-am abandonat pe cei din grupul Iliescu.

M-am dus la Departamentul Înzestrării şi mi-am văzut de alte lucruri. Atunci, ei m-au căutat: «Unde eşti, de ce ai plecat?» Atunci mi-au spus că trebuie organizat un proces care să închidă epoca Ceauşescu definitiv. «Da, şi ce facem mai departe?», zic eu. «Păi, uite, ia legătura cu Procuratura, ia legătura cu Justiţia». Eu nu mai ţin minte cum au fost numiţi Popa şi ceilalţi.

I-am întrebat: «Cum finalizăm judecata? Îl băgăm la puşcărie, îi punem în domiciliu forţat, cum a făcut şi el, sau îl terminăm?». Cred că a răspuns fiecare: categoric a fost Brucan, Voican a fost pentru suprimare, Iliescu a fost mai ezitant. Brucan a şi spus: «Ideea este bună, aşa trebuie făcut. Orice revoluţie trebuie să ia capul şefului statului». A început el cu teoria, cu Carol al II-lea al Angliei, cu ţarii Rusiei... Brucan mi-a mai spus atunci: «Dacă ăsta rămâne ca monument în memoria oamenilor, s-ar putea să le pară rău la un moment dat şi să se întoarcă împotriva noastră». Ştiţi cum era treaba aia: să mi-l aduceţi mort sau viu! Când s-a terminat judecata, m-am dus la elicopter şi mi-am aprins o ţigară".

Procurorul Dan Voinea: „Pe 25 dimineaţa ne-au chemat la MApN şi acolo ne-au spus despre ce este vorba. Am încercat să încropim un dosar. Când am ajuns acolo, Popa Gică a spus că există un decret. Am văzut decretul la Gelu Voican Voiculescu. Era semnat de preşedintele FSN, Ion Iliescu. Era stare de necesitate şi se justifica pe atunci formarea unui Tribunal Militar Excepţional. Prea multe n-am înţeles noi atunci, decât că trebuiau judecaţi cei doi. Împreună cu Gică Popa, am căutat în Codul Penal să vedem ce infracţiuni puteam să le reţinem celor doi".

Magistraţii chemaţi la MApN au crezut iniţial că vor merge să judece un grup de terorişti. Au aflat adevărul abia când li s-a cerut să fabrice un dosar.

Întrunirea membrilor echipei care urma să meargă la Târgovişte a început în jurul orei 8.00 dimineaţa, la sediul ministerului. Deplasarea către stadionul Steaua s-a făcut în jurul prânzului, aşa încât cele două elicoptere, venite de la Boteni, au decolat spre Târgovişte în jurul orei 12.00.
De elicoptere s-a îngrijit tot generalul Stănculescu. Acesta vorbise dimineaţă, înainte de formarea echipei şi a completului de judecată, cu colonelul Kemenici, comandantul unităţii militare din Târgovişte. Atunci a stabilit că semnul de recunoaştere a echipei va fi o eşarfă galbenă care va fi fluturată dintr-un elicopter.

Moartea vine cu elicopterul

În ziua de Crăciun a anului 1989, două elicoptere PUMA, cu câte 14 oameni la bord, au urmat un traseu fatal pentru soţii Ceauşescu: Boteni – Ghencea – Târgovişte. După aterizarea în spatele stadionului Steaua, comanda delegaţiei a fost preluată de generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Paraşutiştii nu ştiau care le este misiunea, nici încotro se îndreaptă. Aveau să afle, câteva ore mai târziu, că au fost aleşi să-i împuşte pe soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu, într-o cazarmă din Târgovişte. Până atunci însă aveau de făcut un drum spre Capitală, pentru a lua de acolo nişte persoane importante.Ioan Suciu: „Dimineaţa - să fi fost ora opt, opt şi ceva - am primit telefon de la minister să asigur două elicoptere de transport şi trei de însoţire. Primele două elicoptere să se deplaseze în Bucureşti, pe stadionul Ghencea, celelalte trei urmând să facă zonă de aşteptare şi întâlnire la vest de Ploieşti".

Maiorul Cristian Mateiciuc, pilotul elicopterului PUMA 92: „Pe la ora 8.30, după masa de dimineaţă, am primit misiunea de a transporta personal şi de a cerceta aerian zona rafinăriei Brazi. La ora 10.30 urma să aterizăm pe stadionul Ghencea pentru luarea la bord a unor persoane care ne vor comunica misiunea concretă. Prin ordin s-au stabilit cele două echipaje (...) Ţinând seama de interdicţia totală de zbor din acea zi, am hotărât să zburăm la «firul ierbii», ocolind obstacolele terestre.

La înălţimea de peste 10 metri ar fi fost sinucidere curată din cauza tragerilor cu armamentul de infanterie care, cum se dovedise în primele zile ale Revoluţiei, făcuseră ravagii printre elicoptere. Căzuseră cinci aparate şi toate lovite de gloanţe".Maistrul militar Costică Sima, din echipajul lui Militaru: „Când ni s-a comunicat misiunea preliminară, ni s-a spus: «Până la Ghencea, fără legătură radio şi cât mai ferit!». Vremea era ceţoasă, urâtă, dar aveam încredere în cele două elicoptere. Erau noi, fabricate în 1986".

Plutonierul Dorin Cârlan, unul dintre cei patru paraşutişti aflaţi în elicopterul pilotat de căpitanul Mircea Militaru: „Zburam în zig zag, cum se deplasează trupele de comando. Am văzut, la un moment dat, Autostrada Bucureşti - Piteşti. Eram aproape de Bucureşti. Zburam cu uşile deschise, fiindcă n-aveam vizibilitate, hublourile sunt mici la elicopter. Am stat pe banchete, unii dintre noi s-au aşezat la mitraliere şi, practic, am vizualizat cât am putut, asigurând un fel de pază şi protecţie a noastră. Pistolul-mitralieră era «sfânt»!".

Plutonierul Constantin Bărănguţă, alt paraşutist din „comandoul celor 8": „Mă simţeam greu, mult prea împovărat: aveam circa 150 de cartuşe prin buzunare, 80 în sacul cu merinde, plus 8 încărcătoare a câte 30 de cartuşe fiecare. Luasem muniţie cu carul, cu lăcomie, câtă puteam duce. Până atunci primiserăm doar câte 10 cartuşe în poligon;de-acum eram liberi, muniţia era la discreţia noastră şi ne înarmaserăm fără limite, în disperare. Toate speranţele ne erau legate de cantitatea de muniţie: cu cât aveam mai multă, cu atât eram mai siguri pe noi. Ne împovăraserăm însă peste măsură. Ba nu, fiindcă nu eram echipaţi ca de obicei: ne lipseau paraşutele..."

Căpitanul Ionel Boeru, şeful comandoului de paraşutişti: „Am aterizat pe un teren de antrenament al echipei Steaua, în Ghencea. Am primit ordin să aşteptăm, au venit apoi nişte ofiţeri şi ne-au întrebat ce căutăm acolo, de ce am aterizat. Am stat de vorbă cu ei şi asta avea să-mi prindă foarte bine la întoarcerea din misiune, pentru că m-am împrietenit cu cei doi".

După o aşteptare de circa 40 de minute, pe drumul ce vine dinspre unitatea militară şi-au făcut apariţia un TAB şi trei autoturisme Aro. Din ele au coborât mai multe personaje care aveau să participe, alături de paraşutişti, la scrierea istoriei.

Când elicopterele au decolat din Ghencea, ele aveau la bord 14 pasageri noi - câte 7 în fiecare aparat de zbor.

În PUMA 90 au urcat: generalul Victor Atanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, locotenentul-major Trifan Matenciuc (aghiotantul lui Stănculescu), maiorul Mugurel Florescu (ofiţer de justiţie), colonelul Gheorghe Ştefan (de la DIA) şi colonelul Ion Baiu (operator video).

În celălalt elicopter, PUMA 92, au urcat: judecătorii militari Gică Popa şi Ion Nistor, procurorul militar Dan Voinea, avocaţii Constantin Lucescu şi Nicolae Teodorescu, grefierul Jan Tănase şi medicul militar Liviu Verdeş

Ora 9.45: Decolare Boteni
Ora 10.30: Aterizare Ghencea
Ora 12.00: Decolare Ghencea
Ora 13.00:Aterizare Târgovişte

Colonelului Ionel Baiu, cel care a filmat procesul şi execuţia Ceauşeştilor.

Anna Lesko


koko lak

Oana Bercaru


In lucrare mai

 „Comunistii au tras ca sa ramana la putere. Si au ramas!”, spune generalul care a participat si la procesul Ceausestilor, la Targoviste !

Generalul Dan Voinea, procurorul care cerceteaza dosarele Revolutiei din decembrie 1989, sustine ca responsabilitatea pentru victimele omenesti inregistrate dupa 22 decembrie revine celor care au preluat puterea si au coordonat actiunile militare. Magistratul il indica, direct si indirect, pe Ion Iliescu, insa precizeaza ca acesta nu este singurul vinovat.
Dan Voinea a instrumentat mai multe dintre dosarele Revolutiei, fiind cel care i-a trimis in judecata pe generalii Stanculescu si Chitac, pentru faptele de la Timisoara. Totodata , Voinea este procurorul care, pe 25 decembrie 1989, la Targoviste , a sustinut acuzarea in procesul sotilor Ceausescu, proces incheiat cu o executie sumara.

„Este vorba de cei - nu numai domnul Iliescu - care au preluat conducerea in 22 decembrie 1989 si care au facut parte din grupul de putere de la Ministerul Apararii , responsabili pentru victimele de dupa
22 decembrie 1989”
General magistrat Dan Voinea

De sase ori mai multi morti dupa fuga lui Ceausescu

Dupa evacuarea sotilor Ceausescu din cladirea Comitetului Central, consemnata pe 22 decembrie 1989, putin dupa ora 12.00, si-au pierdut viata, ca victime ale „teroristilor”, 942 de persoane. Anterior, in timpul represiunii puse la cale de regimul Ceausescu impotriva revolutionarilor, fusesera ucisi 162 de romani.

Comunistii au tras ca sa ramana la putere. Si au ramas.” Afirmatia ii apartine generalului Dan Voinea, procurorul care instrumenteaza dosarul Revolutiei din decembrie 1989. Acesta sustine ca grupul condus de Ion Iliescu, care a preluat puterea dupa fuga lui Ceausescu, este responsabil pentru crimele comise cu 16 ani in urma.
„S-a ajuns de la o confruntare politica - pentru ca asta a fost confruntarea de la Timisoara - la una belicoasa, care s-a lasat cu varsare de sange ca nicaieri in Europa. Desi aveam modelul altor state care au trecut linistit la alt sistem, la noi se pare ca refuzul de a preda puterea a fost mult mai criminal, pentru ca avem imaginea acestor peste o mie de victime”, a explicat Dan Voinea.
Potrivit acestuia, cel mai mare numar de victime nu a fost inregistrat inainte de fuga lui Nicolae Ceausescu, ci dupa data de 22 decembrie, odata cu lansarea diversiunii teroristilor. „Din audierile noastre a reiesit ca mitingul lui Ceausescu a fost spart de un grup de timisoreni. Ei au fost cei care au strigat „Jos comunismul!”. In noaptea de 22 apare acea diversiune cu teroristii, iar mesajul anticomunist dispare, si toata lumea incepe sa vaneze teroristi. Diversiunea creeaza mult mai multe victime decat represiunea de dinainte de 22 decembrie. Am cautat acei teroristi straini si nu am gasit nimic, dar isteria s-a extins prin radio, televiziune si chiar prin ziarele care apareau atunci. Teroristii sunt cei care au tinut sub teroare orase, cartiere. Cei care au creat teama si au produs victime”, a explicat Dan Voinea.

Militarii, „vinovati directi pentru crime”

Pe de alta parte, Voinea a sustinut ca vinovati directi pentru crime sunt militarii care faceau parte din armata, Militie, servicii de informatii sau garzi patriotice.
In spatele lor insa, considera generalul, a stat noua conducere instalata dupa 22 decembrie, in frunte cu Ion Iliescu.
„Este vorba despre cei care au preluat conducerea in decembrie 1989, nu numai despre domnul Iliescu, dar si despre grupul de putere de la Ministerul Apararii , de unde se dirijau actiunile in toata tara. Ei sunt responsabili pentru victimele de dupa 22 decembrie. Suntem in situatia unei instigari a celor care erau inarmati si trebuiau sa reactioneze cu foc. Toate persoanele care au condus aceasta diversiune legata de teroristi, inclusiv domnul Brates, care conducea serviciul de Actualitati al Televiziunii Romane, se fac vinovati pentru instigare sau complicitate. Avem doua categorii: cei din strada si cei care-i dirijeaza. Avem autori si complici la infractiunile de omor, instigare, complicitate”, a comentat procurorul Voinea cazul pe care il ancheteaza de peste 16 ani.

Peste o mie de morti

„In total, in timpul Revolutiei din decembrie 1989 si-au pierdut viata 1.104 oameni. Statisticile arata ca, pana in 22 decembrie, s-au inregistrat 162 de decese, alti 942 de oameni pierzandu-si viata dupa ce Nicolae Ceausescu a parasit cladirea Comitetului Central”, declara istoricul Stejarel Olaru.

Ziua de 22 decembrie 1989 a lui Ion Iliescu

În câteva ore, „emanatul" plecat din Casa Scînteii „bifează" punctele esenţiale în dobândirea puterii: Televiziune, MApN, sediul CC al PCR, plus consultări telefonice cu sovieticii. Casa Scînteii, cartierul Primăverii, Televiziunea, Ministerul Apărării Naţionale, sediul Comitetului Central. Pe acest traseu a ajuns Iliescu şef al statului.

22 decembrie 1989, ora 12.09: Ceauşescu fugea de pe sediul CC al PCR. În zona celor care „lucrau" pentru înlăturarea regimului se aştepta semnalul. El a venit prin Televiziune: „Dictatorul a fugit!". Era aşteptat noul lider, înlocuitorul lui Ceauşescu. Câţiva ştiau cine este şi ce hram poartă.

Cei mai mulţi au fost nevoiţi să-l accepte. Şi asta, pentru că lucrurile erau deja clare. Complotul lucra şi aştepta momentul. La fel şi Iliescu, director al Editurii Tehnice, care în acea dimineaţă de 22 decembrie 1989 se afla la slujbă. Aparent, ca orice „om al muncii".

Casa Scînteii

Potrivit propriei declaraţii, în dimineaţa zilei de 22 decembrie, Ion Iliescu se afla în biroul său de la etajul 7 al Casei Scînteii. Venise la serviciu ca într-o zi obişnuită, cu tot cu coloana de securişti care îl supraveghea.

„Eu eram urmărit de un filaj la lumina zilei. Nici măcar nu se mai jenau de vreo cinci ani. Erau trei maşini care se ocupau numai de mine. Două mă urmăreau permanent, a treia rămânea în faţa casei. O urmăreau pe soţie şi pe cine vine, intră şi iese de la mine.

Inclusiv în 21-22 decembrie, cele două maşini m-au escortat până la Casa Scînteii, unde aveam sediul Editurii Tehnice. Pe la ora 11.00, că erau, de acuma, şi cei din editură edificaţi şi urmăreau cele două maşini care veneau după mine şi plecau cu mine. Unul zice: «Domnule, au dispărut cele două maşini care au venit cu tine dimineaţă!». Şi pe urmă a apărut scena asta cu elicopterul.

Mi-am luat rămas bun de la băieţii de la editură, zic: «Fraţilor, s-a terminat!». Am coborât, am dat un telefon la Televiziune şi unul la Armată, cred, unde am dat de Stănculescu. Prima chestiune, m-am dus la Televiziune, am văzut adunarea aceea a oamenilor", declara Ion Iliescu, în 1994, Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentele din Decembrie 1989.

Cele cinci telefoane date de Iliescu

Iliescu a plecat de la Editura Tehnică în jurul orei 13.40, după ce vorbise la telefon cu şefa lui directă, Suzana Gâdea (ministrul Culturii), dar şi cu generalul Victor Atanasie Stănculescu (care se afla la Ministerul Apărării Naţionale. Aşa reise din declaraţia lui Ion Iliescu.

Un martor al traseului parcurs de Ion Iliescu la 22 decembrie 1989 este Florin Velicu, instructor la Consiliul Culturii în 1989. Potrivit acestuia, Iliescu a intrat în priză după ora 13.00, când s-a deschis Televiziunea.

„La un moment dat a sunat la Suzana Gâdea. Eu nu am înţeles de ce a sunat, dar a întrebat-o dacă e adevărat că Ceauşescu a căzut. Nu ştiu ce i-a răspuns Suzana. Cert e că, după ce a închis, Ion Iliescu a spus: «A dracului şmecheră!»", a consemnat istoricul Alex Mihai Stoenescu în convorbirea cu Velicu.

Velicu a fost martor şi la convorbirea lui Iliescu cu generalul Stănculescu, la Ministerul Apărării. După telefonul dat Suzanei Gâdea, Iliescu şi Velicu coboară de la etajul 7 al Casei Scînteii (unde funcţiona Editura Tehnică) la etajul 1 al aceleiaşi clădiri (unde era Consiliul Culturii). Acolo ajung în biroul unui fost secretar de stat, Ladislau Hegheduş. De aici, Iliescu cere legătura la MApN, pe firul scurt. „A sunat la minister şi a dat peste Stănculescu. Stănculescu i-a spus, n-am auzit, dar am înţeles chestia asta de la Ion Iliescu: «Mă cheamă acolo!». Stănculescu i-a spus să vină acolo".

Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, drumul lui Iliescu spre centrele de putere a început aşa: „Iliescu a dat cinci telefoane de la Casa Scînteii. Primul a fost la Suzana Gâdea, în jur de ora 13.00. Apoi a sunat la Televiziune, unde a vorbit cu directorul Stanciu, apoi a telefonat la CC, unde a vorbit, la Cabinetul 1, cu un revoluţionar, pe nume Luca. A sunat şi acasă, iar în jur de 13.40 a telefonat la Ministerul Apărării şi a vorbit cu Stănculescu, pe firul scurt".

Chemat de Militaru

Florin Velicu a confirmat trecerea lui Iliescu pe acasă, prin Primăverii. „Ion Iliescu a plecat cu maşina lui, eu cu maşina mea, împreună cu o colegă de la Hegheduş, Marcela Iacob este numele ei, şi am plecat la el acasă.

Era lume multă acolo. El a intrat, spunând că vrea să vadă dacă merge cu el şi soţia, Nina. Lumea aştepta, iar eu, la un moment dat, m-am întrebat ce se întâmplă, de ce întârzie atâta, merge sau nu merge doamna Nina? El era foarte preocupat de Televiziune. El voia să ajungă acolo, nu la Armată, unde se putea întâmpla altceva. De acolo am plecat, el cu maşina, spre Televiziune, eu din nou cu maşina mea şi cu Marcela Iacob înăuntru".

În „Istoria loviturilor de stat în România", Alex Mihai Stoenescu susţine că Iliescu nu a venit de capul lui la Televiziune, ci a fost adus acolo. „Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre primii care, observând degringolada din Televiziune şi incapaciatate, nucleului strâns în jurul lui Mircea Dinescu şi al lui Ion Caramitru de a întocmi un document politic, s-a gândit la Ion Iliescu, pentru calităţile sale de politician şi disident.

Din cu totul alte motive, ţinând cont de conspiraţia din care făceau parte, generalul Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat: «Înainte de a intra în studio, am rugat pe cineva din personalul Televiziunii să-l sune pe domnul Iliescu la telefonul 18.06.30 şi să-l cheme pentru a se putea adresa poporului român»".

Rolul lui Sergiu Nicolaescu

Decizia finală, pentru prezentarea lui Ion Iliescu pe post, a avut-o Sergiu Nicolaescu. „Am văzut spectacolul cu Caramitru şi Dinescu. Între timp, eu am format un grup, am intrat în locul lor şi am început o chestie organizată.

Când am ieşit afară, m-am certat cu Caramitru. Caramitru a spus: «De ce te-ai adresat Securităţii şi Armatei?». Că eu mă adresasem Securităţii şi Armatei, să treacă de partea noastră. La Televiziune au intrat Mihai Bujor şi Ioana Pavelescu, care era soţia lui, şi cu soţia mea, Gabriela Nicolaescu. În noaptea de 21 spre 22, ei dormiseră la mine acasă, eu nefiind acasă. După ce m-am certat cu Caramitru, Bujor vine la mine. Zice: «Vrei să-l chem pe Iliescu?». Şi a plecat acasă la Iliescu.

Venise cu un adjunct al lui de la Casa Scînteii şi coborâseră din maşini. Şi Mihai Bujor îi spune: «Domnule Iliescu, Sergiu Nicolaescu vă invită la Televiziune». Şi Iliescu s-a urcat în maşina lui Mihai Bujor. Aşa a ajuns Iliescu la Televiziune", a declarat Sergiu Nicolaescu pentru „Adevărul".

„A venit Iliescu, a venit Iliescu!"

Puţin după ora 14.00, la Televiziune a apărut şi Ion Iliescu. Momentul a fost surprins pe holul studiourilor de Mihai Montanu, unul dintre revoluţionarii care au ajuns la Televiziune alături de Petre Roman. Montanu declara Comisiei „Decembrie 1989": „Ies din Studioul 4 şi aud voci pe hol: «A venit Iliescu, a venit Iliescu!». Apare un tip, aşa, cu unul mare lângă el, pupături, chestii. Toată lumea se înghesuie în lift. Urcăm la etajul 11. În biroul lui Petre Constantin era lume multă, generali".

După momentul pupăturilor, la 14.35 are loc prima intervenţie televizată a lui Iliescu, în Studioul 4, când îşi dă întâlnire cu „factorii de decizie" la CC, ora 17.00. La câteva zeci de minute după prima intervenţie, care a avut loc în mijlocul revoluţionarilor, Iliescu revine pe micul ecran, dar din Studioul 5, unde cadrul nu mai era aglomerat.

După cea de-a doua intervenţie, Iliescu şi cei din jurul lui s-au pregătit pentru îmbarcarea spre Ministerul Apărării. Se apropia de ora 16.00.

Dacia lui Ion Iliescu, Dacia lui Nicolae Ceauşescu

Principalul martor al drumului spre Armată a fost acelaşi Florin Velicu. El conducea Dacia în care au urcat Iliescu, Militaru şi noul personaj misterios intrat în tablou, Gelu Voican Voiculescu. La acea oră, soţii Ceauşescu se aflau tot într-o Dacie (maşina-radar a Miliţiei Târgovişte), în grija a doi subofiţeri de Miliţie, în păpurişul de la Răţoaia, judeţul Dâmboviţa.

În dialogul cu Alex Stoenescu, Velicu a povestit cum, în drum spre Ministerul Apărării, a avut un mic accident cu un Trabant: „În maşină ne-am urcat aşa: stăteam eu cu generalul Militaru în faţă şi Iliescu în spate, între Voican Voiculescu şi Ispas. Deja vedeam pe stradă ce era, lume venind, plecând, urlând.

Eu, în maşină, îmi montasem o sirenă. O băgasem sub capotă şi îmi montasem un buton sub bordul maşinii. Militaru a spus: «Dă-i drumul la sirenă!». Am prins un Trabant pe la Academia Militară, l-am aruncat într-o parte, noroc că nu s-a întâmplat nimic, am mers mai departe şi am ajuns la Ministerul Apărării, în Drumul Taberei".

Preluarea puterii de la Armată

În jurul orei 16.00, Ion Iliescu a ajuns la sediul MApN. Totul se desfăşura ca la carte, după o regie bine organizată. Înainte de a ajunge la Televiziune, Iliescu luase legătura cu Stănculescu, din birou de la Hegheduş, pe firul scurt.

Un martor al momentului MApN a fost Mihai Montanu, care a venit de la Televiziune după maşina lui Iliescu. "Ajungem la MApN. Aici, biroul plin de generali şi câţiva civili. Ne aşezăm la o masă lungă. Discuţii: crearea organului puterii de stat, care să preia puterea şi să conducă activitatea mai departe. Au fost patru, cinci variante până la Frontul Salvării Naţionale. S-a stabilit să plecăm la CC, să batem lucrurile în cuie. Dintre civili eram eu, Iliescu, Roman, Creţu (care e acum în SUA)... Stănculescu, care fusese numit de Ceauşescu ministru, a întrebat: «Eu ce fac?». I s-a spus: «Iei comanda aici şi supraveghezi să nu se întâmple ceva». Când să ieşim pe uşă, Iliescu a spus să rămână unul dintr-ai noştri, să supravegheze Armata. Dă roată cu privirea şi se opreşte la mine: «Dumneata rămâi!». Am întrebat: «De ce?». Mi-a spus: «Dumneata eşti reprezentantul revoluţionarilor, supraveghezi tot ce se întâmplă din punct de vedere militar»".

După ce şi-a lăsat omul, pe Montanu, la Armată, Iliescu şi-a continuat drumul spre Comitetul Central, unde era haos. Era în jurul orei 17.00. A urmat cunoscuta scenă a balconului, după care "stâlpii" noii puteri s-au retras să facă bine-cunoscutul circ cu constituirea FSN.

Din nou la Televiziune

Ultimul popas al lui Iliescu a fost acolo unde începuse totul: la Televiziune. Era trecut de ora 22.00, iar comunicatul pentru ţară, pregătit după constituirea Frontului Salvării Naţionale, era gata. Anunţul a fost făcut în jurul orei 23.00, de faţă fiind prezenţi, lângă Iliescu, generalul Militaru, Silviu Brucan, Petre Roman, Dumitru Mazilu, Dan Marţian.

Aici s-a încheiat traseul lui Ion Iliescu de la funcţia de director de editură la cea de lider FSN. Şi la şef de stat, evident. În zece ore, viaţa i s-a schimbat radical. Momentul fusese pregătit însă cu multă atenţie, într-o ţesătură din care nu lipseau Silviu Brucan, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi, pe post de victime, soţii Ceauşescu.

În acea noapte de 22 spre 23 decembrie, Ion Iliescu a rămas în Televiziune. Deciziile luate şi ordinele date, cot la cot cu generalul Militaru, aveau să constituie graniţa dintre viaţă şi moarte pentru sute de români.

"După ce m-am certat cu Caramitru, Bujor vine la mine. Zice: «Vrei să-l chem pe Iliescu?». "

Sergiu Nicolaescu regizor şi actor

"Generalul Militaru a dorit ca Ion Iliescu să fie chemat, la 22 decembrie la Televiziune - Alex Mihai Stoenescu istoric

Mircea Opreanu: “Este clar că, după 1989, unii au avut acces la conturi şi le-au făcut dispărute.” VIDEO

xyz
xyz
xyz

Mircea Opreanu: “Este clar că, după 1989, unii au avut acces la conturi şi le-au făcut dispărute.”

Deşi acuzaţia de delapidare a banilor statului român nu a fost inclusă între capetele de acuzare ale lui Nicolae Ceauşescu, în comunicatul difuzat de Televizune şi radio, pe 25 decembrie 1989, s-a adăugat un al cincilea punct cu următorul conţinut: “încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine”. Nu am descoperit indicii prin care să avem certitudinea că Ceauşescu ar fi avut conturi în afara ţării”, a spus, în cadrul emisiunii “Realitatea te priveşte”, Sabin Cutaş, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigare şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşesu. “Au existat aşa-numitele conturl ale statului”, a precizat acesta. “În urma cercetărilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că circuitul banilor era foarte bine definit. Orice speculaţie cum că din acest circuit ar fi fost scoşi bani era absolut imposibilă, mai ales că acei oameni din Securitate care erau implicaţi în acest circuit erau, la rândul lor, verificaţi”, a completat Sabin Cutaş. "

"Ceauşescu a fost un zgârcit."

N-a  avut absolut nimic. Tot ce a avut el a fost inventariat. Până şi izmenele au fost incluse în inventar. Omul acesta a fost sărac, a muncit ca un sărac şi a murit ca un sărac. A fost cinstit de la A la Z. Nu a avut nicodată bani”, a completat Camil Roguski, fostul arhitect al lui Nicolae Ceauşescu. “Erau nişte conturi ale întreprinderilor şi mai erau nişte conturi ajutătoare ale statului”, a precizat acesta. In cadrul aceleiaşi emisiuni, Mircea Opreanu, soţul Zoiei Ceauşescu, a infirmat ideea că Nicolae Ceauşescu a fost un om zgârcit şi a recunoscut că, în reşedinţa din Primăverii, toate lucrurile erau inventariate, dar a precizat că acest lucru era făcut pentru a nu dispărea şi pentru a putea face diferenţa dintre lucrurile personale şi cele ale statului. "

"În 1988, urma să se achite ultima tranşă a datoriei externe. Banca Mondială a refuzat să primească tranşa pentru că nu avea ce face cu banii.  Scadenţa era în 1989. În acel moment, Ceauşescu a dat dispoziţie să se cumpere aur, pentru a mări rezerva de aur. Acei bani ai statului au fost depuşi într-un cont în Elveţia, lucru ce este confirmat de actualul guvernator. Toţi banii din acele conturi externe au fost redirecţionaţi şi către alte instituţii cum ar fi Armata”, a explicat acesta. e clar că, după 1989, unii au avut acces la aceste conturi şi le-au făcut dispărute”, a conchis Mircea Opreanu.

 
Make a Free Website with Yola.